Formarea profesională continuă prin cursuri de nivel CALIFICARE este o formare complexă, ce asigură instruirea teoretică și practică pentru o ocupație, pornind din punctul zero.

Persoanele ce se înscriu la un astfel de curs pot intra în formare fără nicio noțiune specifică legată de acea ocupație dar, este recomandat ca anterior înscrierii să dobândească o minimă viziune asupra competențelor și sarcinilor de muncă pe care le presupune acea ocupație, chiar și prin observare, astfel încât să se evite consumul inutil de resurse, de timp și bani.

Nivelul de calificare al unei ocupații prin formare profesională continuă (nivel 1, nivel 2, nivel 3, nivel 4, etc.) este standardizat în corelare cu complexitatea muncii, iar accesul la formare este și el standardizat în corelare cu aceeași complexitate a muncii ce solicită existența unui edificiu educațional de bază (noțiuni, concepte, competențe educaționale inițiale formate deja prin parcurgerea unui liceu, a unei școli profesionale, a unei școli tehnice, a unei universități, etc.).

Potrivit legislației în vigoare, respectiv Hotărârea nr. 522/2003_NORME METODOLOGICE din 8 mai 2003 (*actualizate*) de aplicare a prevederilor Ordonanţei Guvernului nr. 129/2000 privind formarea profesională a adulţilor, nivelurile de calificare sunt descrise astfel:

  • Nivelul 1 = Persoana este responsabilă de execuţia propriei activităţi. Munca presupune în special activităţi simple, de rutină.
    Formarea profesională care oferă acces la acest nivel: de regulă, învăţământ obligatoriu şi formare profesională. Formarea profesională este dobândită fie în cadrul învăţământului profesional prin şcoala de arte şi meserii, fie printr-un program de formare profesională în sistemul de formare profesională a adulţilor.

  • Nivelul 2 = Persoana este responsabilă de execuţia propriei activităţi si in plus există o responsabilitate colectivă în cadrul activităţilor desfăşurate, care presupune colaborarea cu colegii. Munca presupune o gamă largă de activităţi realizate în contexte variate. Unele dintre aceste activităţi sunt complexe sau nerutiniere.
    Formarea profesională care oferă acces la acest nivel: cel puţin învăţământ obligatoriu şi calificare profesională prin învăţământul profesional – şcoală profesională – sau prin programe de formare profesională în sistemul de formare profesională a adulţilor.
  • Nivelul 3 = Persoana este responsabilă de execuţia propriei activităţi, dar şi de realizarea sarcinilor încredinţate grupului din care face parte, având atribuţii de coordonare şi control. Munca presupune o gamă largă de activităţi complexe, nerutiniere, realizate în contexte variate.
    Formarea profesională care oferă acces la acest nivel: învăţământ liceal – filiera tehnologică şi vocaţională sau învăţământ postliceal ori învăţământ liceal şi program de formare profesională de specialitate în sistemul de formare profesională a adulţilor.

  • Nivelul 4 = Persoana este responsabilă de execuţia propriei activităţi, dar şi de realizarea sarcinilor încredinţate grupului din care face parte, putând desfăşura şi activităţi de tip managerial. Munca presupune aplicarea cunoştinţelor într-o gamă largă de activităţi complexe, realizate într-o mare varietate de contexte, implicând combinarea de proceduri diverse sau definirea altora noi.
    Formarea profesională care oferă acces la acest nivel: formare tehnică post-secundară prin învăţământ universitar.

  • Nivelul 5 = Persoana este responsabilă de execuţia activităţilor proprii şi ale grupului pe care îl conduce, având o autonomie personal ridicată. Munca presupune aplicarea unui complex de principii fundamentale într-o largă varietate de contexte, adesea imprevizibile. Presupune cunoştinţe şi competenţe de nivel înalt atât legate de domeniile ocupaţionale, cât şi independente de aceste domenii.
    Formarea profesională care oferă acces la acest nivel: învăţământ universitar şi postuniversitar.

Tot potrivit legislației număr de ore minim de formare alocat cursurilor de calificare este standardizat și el pe nivele, astfel:

  • Nivelul 1 = 180 ore de instruire teoretică și practică;
  • Nivelul 2 = 360 ore de instruire teoretică și practică;
  • Nivelul 3 = 720 ore de instruire teoretică și practică;
  • Nivelul 4 = 1080 ore de instruire teoretică și practică;

Pentru partea teoretică se vor aloca o treime din numărul total de ore de formare, diferența fiind destinată instruirii practice.

Observăm așadar, dată fiind complexitatea și numărul orelor de formare, că avem nevoie de o motivație consistentă pentru a parcurge, la maturitate, un curs de calificare.

Motivația ar putea fi însăși înțelegerea faptului că, parcurgerea cursurilor de calificare este esențială în procesul de dezvoltare profesională și personală, oferindu-ne, atunci când devenim buni profesioniști, oportunitatea de a alege, de a negocia condițiile de muncă sau, de ce nu, de a ne deschide propria afacere într-o activitate economică iubită.

În concluzie, nu vă speriați de cursurile de calificare! Ele sunt una dintre soluțiile unui vieți mai bune.

PS: Dacă-ți dorești o societate evoluată distribuie și tu informarea.