Obiectivul de Dezvoltare Durabilă 14, denumit „Viața marină”, are în vedere protejarea mărilor, a oceanelor și a vieții din ele și este plasat mental de oameni în seama responsabilității statelor și a marilor organizații.

În fapt, oamenii uită, că o bună parte din poluarea care ajunge în apa mărilor și oceanelor pornește chiar  de pe uscat, din casele și din obiceiurile noastre. Orice râu, oricât de departe ar curge de țărm, ajunge până la urmă în mare și revarsă în apele sale tot ceea ce primește pe drum. Asta înseamnă că fiecare om are un rol, chiar dacă locuiește la sute de kilometri de coastă.

Luând acest aspect în considerare ne-am pus întrebarea ce am putea face totuși în mod imediat, fără buget și fără reglementări juridice, pentru a proteja viața marină, iar răspunsul găsit include câteva variante de acțiune directă și anume:

  1. Să folosim mai puțin plastic și obiecte de unică folosință în viața de zi cu zi

Cel mai simplu început e să renunțăm la obiectele folosite o singură dată: pungi, pahare, paie, tacâmuri de unică folosință. O sacoșă de pânză ținută mereu în geantă și o sticlă pe care o reumplem fac mai mult decât pare. Contează și ce facem cu plasticul pe care nu-l putem evita: îl colectăm separat și nu-l lăsăm abandonat niciodată în natură.

  1. Să facem curățenie pe acolo pe unde trecem

La o plimbare pe malul unui lac sau al unui râu merită să luăm cu noi un sac și să plecăm lăsând locul mai curat decât l-am găsit. Nu e nevoie de o acțiune organizată; ajunge ca prietenii sau familia să facă asta împreună din când în când.

  1. Să facem alegeri atente la cumpărături

Când cumpărăm pește, e bine să știm de unde provine și cum a fost prins. Putem de asemenea să evităm exemplarele prea mici, prinse înainte să apuce să se înmulțească. Putem mânca pește mai rar, dar de calitate, și putem încerca și specii mai puțin căutate, ca să nu punem presiune mereu pe aceleași categorii.

  1. Să fim atenți la ce ajunge în canalizare

Putem dezvolta obiceiuri bazate pe grijă, precum:

  • Uleiul folosit să-l strângem într-o sticlă și să-l ducem la un punct de colectare, nu să-l varsăm în chiuvetă.
  • Medicamentele expirate să le returnăm la farmacie.
  • Detergenții folosiți să fie mai blânzi și hainele sintetice spălate mai rar, cu mașina plină, pentru a reduce fibrele care ajung în apă.
  1. Să respectăm marea în vacanță

Pe litoral lăsăm scoicile, pietrele și viețuitoarele la locul lor. Alegem o cremă de soare cât mai prietenoasă cu apa și nu ne apropiem de delfini doar pentru o fotografie. Gunoiul se ia de pe plajă la plecare, fără excepție.

  1. Să oferim exemplul personal

Poate cel mai puternic lucru pe care îl avem la îndemână e exemplul. Un copil care a strâns gunoaie de pe mal ține minte ziua aceea. Un vecin care ne vede cu sacoșa de pânză s-ar putea să facă la fel. Un prieten căruia îi povestim ce am aflat va privi altfel data viitoare.

Observăm așadar că dacă ne dorim, doar cu puțină voință și disciplină, putem ajuta să se mențină curate mările și oceanele planetei de acolo de unde suntem, prin restructurarea unor obiceiuri mici de zi cu zi.  Însumate, aceste gesturi mici schimbă obiceiurile unei comunități întregi. Marea e departe pentru mulți dintre noi, dar tot ce aruncăm ajunge până acolo.