Pentru a identifica ce acțiuni concrete putem întreprinde la nivel personal, astfel încât să fim și noi folositori și să ne aducem o minimă contribuție la atingerea obiectivului de dezvoltare durabilă nr. 1_FĂRĂ SĂRĂCIE, o să ne amintim pentru început ce anume și-a propus în mod prioritar acest obiectiv și anume:  „eradicarea oricărei forme de sărăcie extremă”.  „Sărăcia extremă”  reprezintă imposibilitatea unei persoane de a-și satisface nevoile primare ale vieții biologice: hrană, adăpost, apă potabilă, educație, asistență medicală etc. și se distinge în mod cert de conceptul de „sărăcie relativă”, care se referă la nemulțumirea unei persoane privind imposibilitatea de a-și permite satisfacerea nevoilor la un nivel superior celui de bază.

Sărăcia, fie ea extremă sau relativă, reprezintă un fenomen social cu caracter multidimensional (antropologic, psihologic, economic, financiar, juridic, politic), context în care analiza sa are o anvergură extinsă și complexă, de la o abordare la alta.

În mod cert însă, sărăcia extremă limitează creșterea și evoluția unei ființe umane, ca atare ea trebuie eradică astfel încât fiecare om să aibă o șansa la supraviețuire și dezvoltare.

Din aceste motive, în cele ce urmează, ne vom strădui într-un mod modest, să identificăm și să formulăm câteva sugestii privind potențiale măsuri pe care, măcar parțial, să le putem aplica acolo unde suntem. În lista acestor propuneri noi am identificat următoarele:

1) Conștientizarea prezenței acestui fenomen la nivel global și a impactului pe care îl generează asupra tuturor, nu doar asupra celor direct afectați. Suntem interconectați și interdependenți la nivel global, dincolo de orice graniță fizică sau de mentalități, context în care, orice schimbare în orice sistem oricât de mic, reverberează în toate sistemele umane, iar costurile sărăciei sunt îngrijorătoare și imense pentru echilibrul tuturor societăților.

2) Conștientizarea factorilor care susțin aceste fenomene, astfel încât să acționăm la diminuarea lor, atunci când identificăm o oportunitate în acest sens.

În lista cauzelor am identificat:

  • lipsa de educație ce menține un nivel redus de: înțelegere a oportunităților și drepturilor; competențe; implicare; etc. și creșterea nivelului de vulnerabilitate personală;

  • lipsa sistemelor de educație optime, înțelegând prin aceasta sisteme deschise și gratuite către toți oamenii;

  • lipsa implicării autorităților în susținerea dezvoltării de sisteme de educație optime;

  • declanșarea unor evenimente de forță majoră, cum ar: conflictele armate, religioase, de mentalitate; epidemiile; catastrofe naturale (inundații, incendii, cutremure, secetă; etc.);

  • accesul inegal la resursele de bază între națiuni, comunități, clase sociale;

  • corupție, instabilitatea politică „cronică” şi lipsa voinţei politice de a implementa politici adecvate.

3) Implicarea permanentă în susținerea procesului educațional în propriul mediu, personal și profesional, și în proximitatea lui, prin mijloace informale și formale.

Spargerea ciclului mizeriei se poate face numai prin educarea, informarea, stimularea aspirațiilor, mobilitatea geografică ocupațională, încurajarea și susținerea săracilor de a deveni capabili să se autoîntrețină.

4) Demascarea neconformităților, inechităților, transparentizarea vulnerabilităților atunci când acestea sunt observate.

5) Implicarea în procesul de susținere a victimelor prin acordarea de beneficii directe și dezvoltarea de măsuri de autosusținere pe termen lung.

6) Distribuire rațională a resurselor și accesul echitabil și nediscriminatoriu la resurse, prin susținerea oricărei politici publice și legislative ce merge în această direcție.

7) Dezvoltarea serviciilor fundamentale, indispensabile unor standarde de viață normale, și în comunitățile vulnerabile.

Iată așadar câteva propuneri, din care ne putem alege măcar una pentru a o aplica în viața de zi cu zi, cu speranța că, într-o zi toate, aceste inițiative, mai mici sau mai mari, vor contribui la eliminarea acestei probleme globale de sărăcie extremă.